Programul răspunde unei nevoi reale: profesionalizarea demersului de orientare și consiliere a elevilor seminariști.
Dincolo de intuiție și experiența personală, mentorii sunt familiarizați cu instrumente psihopedagogice validate științific, menite să faciliteze identificarea aptitudinilor individuale, să armonizeze talentele native ale tinerilor cu realitățile pieței muncii și ale slujirii comunitare și să fundamenteze procesul de consiliere pe date concrete.
Formatorul programului, psiholog Daniela Corneștean, specialist cu o experiență solidă în domeniul psihologiei educaționale, propune participanților o abordare aplicată, centrată pe empatie, discernământ și rigoare profesională. Sub îndrumarea sa, participanții explorează metode moderne de evaluare și consiliere, adaptate profilului specific al elevului de seminar.
Prin această inițiativă, Centrul de Formare Continuă al Arhiepiscopiei Iașilor reconfirmă angajamentul de a susține formarea continuă a mentorilor din învățământul teologic și de a consolida o cultură educațională în care orientarea vocațională se realizează cu profesionalism, responsabilitate și autenticitate.
Începând cu anul 2024, cei 72 de mentori din cele șase seminarii teologice ale Arhiepiscopiei Iașilor urmează un parcurs de formare în consiliere vocațională, programul ajungând în prezent la cea de-a patra sesiune. Grupa actuală este formată din 16 mentori, care parcurg cinci module de învățare, însumând 180 de ore de formare teoretică și practică.
„Particip cu interes la acest program de formare, care mi-a deschis noi orizonturi de înțelegere cu privire la metodele și mijloacele cele mai eficiente pentru a fi îndrumător al elevilor în parcursul acestora de cristalizare a vocației. Conținuturile atent selectate, atelierele de lucru, cu sesiuni de aplicații practice și studii de caz, îmi oferă oportunitatea învățării experiențiale și mă ajută să deprind abilitățile necesare pentru a veni în sprijinul elevilor pe care îi coordonez în cadrul programului de mentorat”, afirmă pr. prof. Ciprian Nani, de la Seminarul Teologic „Sfântu Vasile cel Mare” din Iași.
„Pentru mine, experiența cursului de consilier vocațional reprezintă un proces profund de autocunoaștere și dezvoltare personală. Nu este doar despre a învăța să-i ghidez pe ceilalți, ci despre a înțelege mecanismele din spatele motivației, ale valorilor personale și ale modului în care ne construim parcursul profesional. Descopăr cât de important este să asculți nu doar cuvintele, ci și temerile sau pasiunile ascunse ale celor care caută un drum în viață. Cursul îmi oferă instrumente practice de evaluare, tehnici de comunicare și metode prin care pot ghida o persoană să își descopere abilitățile, valorile și interesele. De asemenea, îmi consolidează convingerea că orientarea vocațională nu înseamnă doar alegerea unei profesii, ci construirea unui traseu profesional în armonie cu identitatea și potențialul fiecăruia. Simt că această experiență mă ajută să devin mai empatică, mai atentă la nevoile celorlalți și mai încrezătoare în capacitatea mea de a sprijini elevii în luarea unor decizii importante pentru viitorul lor”, subliniază prof. Anamaria Hotăran, de la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi.
La rândul său, prof. Cristina Sofragiu, de la Seminarul Teologic „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași, evidențiază dimensiunea aplicată a formării: „Participarea la cursul de consilier vocațional este, pentru mine, o experiență de descoperire personală și profesională. În cadrul sesiunilor lucrăm exerciții practice, aplicate pe propriile cazuri, care ne ajută să ne organizăm informațiile și să ne identificăm o direcție clară. Într-un peisaj educațional aflat în continuă schimbare, rolul consilierului vocațional devine un pilon esențial pentru viitorul tinerilor. Îi mulțumim doamnei profesor Daniela Corneștean, care ne ghidează și ne arată cât de importantă este consilierea vocațională în școli și cum poate fi practicată prin instrumente adecvate, abilități de comunicare și empatie”.
Cei interesați de înscrierea la cursul „Consilier vocațional” pot transmite solicitarea la adresa de e-mail cfc@mmb.ro, menționând denumirea cursului, datele de facturare și numele complet al participantului (inclusiv adresa de domiciliu, e-mailul, telefonul și CNP-ul), informații necesare pentru emiterea certificatului acreditat.
Înscrierea se poate realiza, de asemenea, telefonic, la numărul 0756 725 948, sau prin completarea formularului online: https://forms.gle/AxvrrVUSpwkezovA8
Informații suplimentare despre program sunt disponibile pe site-ul Centrului de Formare Continuă: https://cfcmmb.ro/consilier-vocational








